Telefon: 0233 242 944|primariadobreni@yahoo.com

Ai mai văzut aşa primăriţă? A strigat de pe scenă: „Purtaţi costumul popular românesc!”

//Ai mai văzut aşa primăriţă? A strigat de pe scenă: „Purtaţi costumul popular românesc!”

Cuvântul primăriţei de Dobreni, la prima ediţie a Zilei Comunei a fost unul diferit faţă de şabloane: a cerut consătenilor şi celorlalţi spectatori prezenţi la eveniment să poarte cât de des pot costumul popular românesc.

Vasilica Creţu a urcat azi pe scenă alături de parlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, consilieri judeţeni sau locali aşa cum apare de obicei la manifestările publice, îmbrăcată în costumul popular tradiţional. Elementul suplimentar dat de eveniment a fost eşarfa tricoloră, semnul distinctiv pe care primarii trebuie să-l poarte la ceremonii sau evenimente solemne.

Şi dacă alţi primari folosesc prilejul discursului prin care declară deschisă manifestarea pentru a-şi face campanie, pentru a se lăudă, Vasilica Creţu a preferat să facă o pledoarie pentru frumuseţea portului identitar românesc. <<De fiecare dată, la orice sărbătoare, m-ați văzut în costum popular. În costum popular, tradiţional şi românesc. Vreau să vă spun de ce îl îmbrac: vreau să reamintesc tuturor costumul nostru național cu frumuseţea lui aparte! Costumul nostru românesc! Fraților, oriunde v-ați duce în lumea asta să știți și să vă respectați că sunteți români! Dragii mei, vă doresc sănătate, împlinirea dorințelor și la mulţi ani!>>, a spus Vasilica Creţu.

Şi ca o dovadă ca face altfel de administraţie faţă de unii primari care politizează la maximum astfel de manifestări, Vasilica Creţu a avut pe scenă, alături de ea, invitaţi de diverse culori politice (ALDE, PSD, PNL) şi au luat cuvântul câte unul de la fiecare formaţiune politică prezentă (Ion Asaftei – ALDE, Dan Manoliu – PSD, Mugur Cozmanciuc – PNL).

2017-08-28T10:37:12+00:00